Despre fericire

Am inceput sa scriu acest post in urma cu vreo saptamana, dar nu m-am simtit in stare sa-mi continui gandurile. Am postat apoi o intrebare pe Facebook despre ce este fericire si mi-au raspuns doar doua persoane. M-am intrebat, oare suntem prea ocupati pentru fericire?

Daniela, mi-a scris ca de multe ori nu invatam din fericire, ci din clipele care vin dupa, pentru ca “Atunci apare gustul de viata si dorinta de a pretui ceea ce viata iti ofera ca sa iti ia mai apoi, de a invata sa pastram ce simtim ca e al nostru”.Frumos si bine spus!

Cand ma gandesc la fericire am o singura certitudine:

“Fericirea e in noi niciodata in jurul nostru” (Sadoveanu).

Consider ca lumea e asa cum o vedem noi, ca totul vine din interiorul nostru. Ca perceptia noastra asupra fericirii depinde de limpezimea sufletului si de inima noastra zglobie.

Am impresia ca atunci cand se vorbeste despre fericire la modul general, toti o vad fie posibila doar in viitor (isi doresc fericire sau vor fi fericiti atunci cand vor avea sau realiza ceva), fie ca pe un concept pur filosofic si ca in realitate nu exista, ori daca exista, tine de norocul fiecaruia.

Pentru mine, fericirea e in fiecare zi. In fiecare zi am clipe de fericire, de la bucuria ca ma trezesc intr-o noua zi (si astfel am ocazia sa fac lucrurile mai bine decat ieri, am o noua sansa), la aerul matinal de afara, la o mancare buna, la vorba unui prieten, la un task bine indeplinit la serviciu, la o ideea noua de proiect, la o melodie frumoasa, pana la o pagina buna dintr-o carte, o poezie, un vers – doua, scrise de mine. Imi gasesc zilnic multe momente de fericire, vorbesc cu sinceritate acum. Si ideea Danielei e buna, de multe ori ma bucur mai mult de ceva, dupa ce am fost ingradita o vreme, fie am pierdut ceva, fie am dorit cu ardoare ceva…

Cred ca fericirea are mai multe nume: recunostinta, satisfactie, multumire, implinire, dragoste, prietenie, suras, zambet si lista poate continua. Puteti adauga si voi cateva…

Aproape ca uitasem, mai am o certitudine.

Fericirea-i o alegere. O alegere in fiecare moment.

[Aleg sa fiu fericit cand ma uit la o frunza care cade sau pot sa ma gandesc ca iar vine iarna infrigurata. Pot sa fiu fericita ca am reusit sa ma intalnesc cu un prieten drag sau sa ma plang ca am stat de vorba prea putin sau ca locul unde ne-am vazut nu era prea bun etc.]

On ira… (Vom merge)

Joe Dassin – Vara Indiana

Tu stii,
Nu am fost niciodata mai fericit ca in aceea dimineata
Cand mergeam pe o plaja,
Putin asemanatoare cu aceasta.
Era toamna.

O toamna in care era frumos.
Un anotimp care nu exista decat in nordul Americii
Acolo este numit vara indiana.
Si era pur si simplu a noastra.
Cu rochia ta cea lunga
Imi aminteai de un tablou a lui Marie Laurence.

Imi amintesc…
Imi amintesc foarte bine ceea ce imi spuneai in acea dimineata.
A trecut un an,
Un secol,
O eternitate.

Vom merge unde vei vrea, cand vei vrea
Si ne vom iubi pana cand dragostea va muri.
Toata viata
Va fi asemanatoare acelei dimineti
In culorile unei veri indiene.

Astazi, sunt foarte departe de acea dimineata de toamna,
Dar este ca si cum n-as fi
Ma gandesc la tine…
Unde esti?
Ce faci?
Oare mai exist inca pentru tine?
Privesc acest val
Care nu va atinge niciodata nisipul
Vezi, ca si “el”, ma intorc mereu
Ca si “el” ma intind pe nisip si-mi amintesc:
Imi amintesc fluxul
Soarelui si al fericirii care trecea peste mare
A trecut o eternitate,
Un secol,
Un an.

Vom merge unde vei vrea, cand veï vrea…

Frânturi de suflet

Din volumul „ Cautare de sine”
Volum nescris încă,
Dar publicat la întâmplare
Pe foi de frunze
Şi coperţi de flori
Din poezia înconjurătoare.

Compoziţie proprie
Dn incrediente la îndemâna oricui.

——-
——-

Azi m-am deghizat
pentru prima dată.
Şi am parut atât de natural
Încât ma întrebam
Care EU sunt EU
dintre cele două EU-ri?

Am ieşit chiar şi-n societate,
Dar nimeni nu şi-a dat seama că EU nu sunt EU.
Că EU deşi deghizat tot în EU
eram altcineva. Tot EU. Alt EU.

——-
——-

Am îndurat frig azi,
Deşi e vară
Şi-i cald afară…
Şi nici în suflet nu mi-e frig.
Adică…
Aveam în el o zi călduţă… de primăvară.

Dar cum nu era caldul pe care-l voiam
Am îndurat frig azi.

——-
——-

E un loc gol lângă mine.
Nu, nu în mine. Lângă mine.

Eu, eu sunt plină (poate prea plină).

——-
——-

Din stradă se aude gălăgie.
Dar la mine în suflet e linişte.
Nu circulă nici ologi, nici orbi, nici muţi,
Dar cu toate astea nu se aude nici ţipenie de om normal…
Am zis că e linişte. Dar se aude totuşi ceva… Se aude glasul mut al inimii.

——-
——-

Stăteam cu mâinile, aşa
Împreunate,
Ca de rugăciune.

——-
——-

S-a răcit cafeaua nebăută
Şi sufletul mi-a rătăcit
prin zaţul de pe fundul cănii.
Noroc, ca ai venit tu şi ai baut-o,
sorbindu-mi sufletul… salvându-mă pe mine de mine.

——-
——-

Nu mai caut pe nimeni.
Nici măcar pe mine,
Că şi aşa n-am găsit ce-mi trebuie mie.
N-am gasit niciun colţ
de lume uitată
În care să-mi fie bine.
Dar n-am disperat,
Ci mi-am ucis sufletul împăcat.

Nu mai caut pe nimeni.
Nici măcar pe mine.

——-
——-

Din gheaţa fisurată
De tăişul lacrimilor mele,
Aud vocea ta.
Mă strigă surdă şi mă amuţeşte.

——-
——-

Părinţii mei nu sunt ideali.
Sunt ca oricare alţii… se tot ceartă…
Până uită de ei înşişi,
În mod individual ca indivizi,
indivizibili matematic
şi aproape invizibil spirtitual.
Şi pentru că nu sunt ideali,
Am construit eu o imagine ideală a lor.
Aşa numai, ca sa-i iubesc mai mult.
Astfel că, tata-i un poet
Şi mama-i muza lui.

Şi tata-mi pictează versuri în noaptea târzie,
iar mama-mi suflă de la frunte
spre sprâncene,
ca să vină
Moş Ene… pe la gene.

——-
——-

Poate nu mai plec, totuşi
că a început să-mi placă
să mă joc.

——-
——-

——-
——-

Cele cinci simţuri inversate

Citindu-o cu gura,
Vorbindu-i cu ochii,
Ascultându-l cu nările aprinse
de mireasma surprinsă de urechile mute.

——-
——-

21 – 22 ianuarie 2010,
Scrise-n ceainăria La Port
Că tot „vâslesc în barca vieţii”

SFATUL ASTROLOGULUI IN 2010:

bucura-te,

distreaza-te,

simte-te bine,

traieste fiecare clipa cu intensitate maxima,

vezi partea pozitiva a lucrurilor,

nu-ti pierde increderea si optimismul,

joaca-te,

iubeste,

zambeste,

straluceste,

misca-te,

creeaza,

lasa ceva in urma ta,

redescopera copilul din tine!

(era scris la zodia mea, desi nu cred in zodiac…dar cred acest sfat se potriveste tuturor)

Funny thinking

Bloguind am gasit un articolas interesant. Mai degraba am gasit intrebarile de mai jos…

1. How do you put a giraffe in the fridge?
2. How do you put an elephant in the fridge?
3. The Lion King organized a moot for the animals: all the animals are present but one. Which one?
4. You have to cross a river, but it is populated by alligators. What are you going to do?

Raspunsul il gasiti tot pe net…google it!

(Sugestie: Ganditi simplu si corelati intre ele intrebarile si raspunsurile…)

Gânduri din lecturi

Jurnalul de la Tescani, Andrei Pleşu

Toate nefericirile vin din incapacitatea noastră de a savura „punctualitatea“ unei situaţii date, din pofta de linearitate.

Această frază m-a dus cu gândul la Goethe (Suferinţele tânărului Werter). În acel roman, Goethe surpride ideea că omul este singurul animal care îşi plânge singur de mila. Pe lângă asta, considera că omul are o mare capacitate de autodistrugere.

Poate se autodistruge plângandu-şi de mila sau tocmai plângandu-şi de mila se autodistruge. Eu cred că toţi suntem „damged” – stricaţi, adică suferinţa e un lucru intrinsec nouă, uneori, latent, însă de multe ori, iese la suprafaţă… şi aici ar fi multe de scris.

Mila de sine, de care vorbeste Goethe vine şi din aceastăsete de “linearitate” despre care vorbeşte Pleşu, din dorinţa de a prelungi clipa la nesfârsit, mai degrabă decât a o trăi, care este, de fapt, o iluzie, care macină sufletul uman, incapabil să oprească timpul în loc.

ecvanimitate: a traversa cele patru anotimpuri cu un unic anotimp lăuntric.

în sine, virtuţile pot susţine un suflet, dar îl pot şi bloca. Drama zilnică nu e făcută din virtuţi şi vicii, ci dintr o substanţă promiscuă, în cuprinsul căreia binele poate ucide şi răul poate mîntui. Virtutea — dacă există — e una singură: plasticitatea. Nu versatilitatea, nu inconsistenţa, nu oportunismul, dar plasticitatea: adică puterea de a reacţiona infinit diferenţiat la infinita diferenţiere a împrejurărilor, puterea de a trăi nu aplicînd criterii gata făcute, ci descoperind criterii. Cu alte cuvinte, puterea de a fi nou clipă de clipă.

N-aş putea explica sau argumenta mai bine ideea de a fi prezent clipă de clipă tu în viaţa ta, lăsând amintirile trecutului la o parte şi ne proiectându-ne gânduri şi visele în viitor.

Miroase floarea trandafirului fără a te gândi la primul iubit care ţi-a dat un trandafir asemănător. Simte parfumul bogat al toamnei, fără a te gândi la vacanţele petrecute la bunici. Fă bulgări de zapadă fără a-ţi imagina ce vei face „la anu`” sau planificând seara de revelion… Ascultă cum creşte iarba fără a te gândi la şedinţa pe care o vei avea peste o săptămână la serviciu.

Ascultă, simte şi trăieşte cu pasiune clipa, fără a cădea în hedonism, fără a face excese. Ideea este să te bucuri de momentele placute atunci când se petrec şi nu a doua zi când îţi spui: Ce frumos a fost ieri! Sau zicând: Aş vrea să fie şi maine la fel ca şi acum!

Fiecare secunda e unică… Fiecare secundă care n-a fost trăită la maximum, a fost o secunda irosită din viaţa ta!

Marturisire (2)

Mi-am revenit din apatia din noptile trecute…poate pentru ca acum cand scriu e miezul zilei…

Vreau sa fac cateva completari referitor la postarea de mai alaltaieri.

Am spus ca poate inca n-am intalnit dragostea pentru ca nu sunt pregatita. Ma refeream aici la a fi pregatita spiritual sa daruiesc. Marturisesc ca acum as simti ca un iubit imi mananca din timpul pe care il aloc activitatilor profesionale si de dezvoltare personala… Apoi si poate pentru ca inca nu e in jurul meu, EL.

Desi auzisem sau citisem, nu mai stiu unde, cum, cand, ca putem iubi pe oricine pentru ca oricine este capabil sa ofere o mangaiere, un sarut si ca poti comunica cu oricine… Asa ca ajunsesem sa ma intreb de ce nu-mi place de nimeni din jurul meu… Asa ca-mi spun ca poate inca nu e aici, pe langa mine.

In seara cand am scris articolul Marturisire am dat peste blogul lui Alice Nastase (jurnalist, scriitor). Nu pot sa spun ca o apreciam de dinainte, dar dupa ce am citit ce a scris pot sa spun ca mi-a schimbat perceptia atat asupra ei, cat si a mea, ca om in cautarea iubirii..

Am retinut cateva idei din ce scria ea… Articolul in intregime il puteti cititi aici.

Citez:
1. “Parea un om bun, intelectual, m-am gandit ca nu poate sa iasa rau”, se justifica o doamna cand isi aminteste de motivele pentru care s-a casatorit. “Imi doream o casa, o familie, o situatie”…

Nu am auzit prea multi care sa-mi spuna ca s-au casatorit pentru ca nu mai puteau trai unul fara celalat. Am intalnit foarte putini oameni care sa declare, intr-o marturisire absolut onesta, ca s-au casatorit pentru ca simteau ca sunt una si aceeasi fiinta cu omul iubit. Pentru ca nu mai puteau de dorinta si de patima. Pentru ca orice despartire ii durea ca o pedeapsa nemeritata.

2. Stim ca trebuie sa vina dragostea, dar nu avem puterea s-o asteptam pe cea adevarata. In anii de singuratate ne incoltesc banuielile cum ca nici n-ar exista marile iubiri. Sintagma “nimeni nu-i perfect” ne oblojeste compromisurile si ni le face suportabile, in vreme ce “oricum nu gasesti pe altcineva mai bun” ne justifica inertiile. Si-atunci ne cautam cu tot dinadinsul un surogat de iubire. Ne multumim cu relatii caldute, pe care le consideram mai bune ca nimic, desi in adancul inimii stim ca am facut rabat de la multe sperante.

3. Stau cu barbatul pe care il iubesc mai presus de orice indoiala si ne povestim vietile, si ne minunam de cate ori am alunecat unul pe langa celalalt fara sa ne cunoastem, apoi fara sa ne recunoastem. [...] Imi pare rau de toti anii in care am facut compromisuri. Mi-e ciuda de toate risipirile mele de pana acum. As fi vrut sa fi avut rabdare.

Inca o marturisire… Pana in vara asta nu m-a preocupat iubirea. Credeam ca e doar o muza pentru un cantec, o poezie, un roman… Poate pentru ca n-am avut modele in jurul meu care sa ma incurajeze sa cred in ea. Ma refer la iubirea de cuplu.
Acum, insa, cred in ea! Cred ca va fi cea care imi va aduce implinirea deplina si cele mai mari momente de fericire…

Sa fiu amurgul as vrea… Dragostea mea s-astept…

Marturisire

E aproape de miezul noptii. Stau in casa deja de 7 zile cu o boala care se cheama “a copilariei”, varicela. O prietena mi-a spus ca e datorita faptului ca am pastrat nealterat copilul din mine. Frumos spus. Desi nu cred ca e adevarat, pentru ca mereu m-am straduit sa-mi depasesc conditia, sa fiu serioasa, sa ajung un om independent, capabil sa faca fata greutatilor vietii. Poate m-am gandit prea mult la greutatile vietii si nu la frumusetile ei…

Navigand in deriva pe internet, pentru ca zilele astea n-am facut nimic constructiv, sau oricum, prea putine (asa si pentru ca sunt prea “demanding”, prea cer mult de la mine), am gasit un articol intr-o revista de femei, dupa ce intrasem pe un radio online… Si am vazut acolo un articol despre Florian Pittis. Sotia lui, Anda Pittis vorbeste atat de frumos despre dragostea lor… Imi doresc si eu sa iubesc si sa fiu iubita cu pasiune, sa imi gasesc jumatatea sufletului, pentru a forma intregul… Se va intampla cu siguranta atunci cand voi fi pregatita.

Deocamdata stiu ca ma sperie gandul de a “ma dedica” cuiva, poate ca sunt prea egoista sau masculina, pentru ca mereu vreau sa ies in fata si mereu am sacrificat partea personala pentru scopurile profesionale. Poate ca acum e partea vietii mele unde trebuie sa muncesc cat mai mult pentru a atinge un anumit statut social si profesional. Numai ca, pana cand… Stiu ca inca sunt tanara, dar sper sa nu ma pierd in valtoarea vietii si sa uit de dorinta de a iubi… de a iubi sufletul pereche.

Pentru moment sunt rupta in doua si nu stiu care este echilibrul… vreau sa contribui prin munca mea la ajutoarea societatii si a comunitatii din care fac parte, vreau sa dau iubirea mea cat mai multor persoane si totusi ma intreb cum ar fi sa-mi am jumatatea langa mine…?

Stiu sigur ca si ea m-ar incuraja sa-i ajut pe cei de langa mine. Nu mi-ar spune ca muncesc prea mult sa ca ce fac e de prisos… Acea persoana care mi-ar spune acele cuvinte, sigur nu m-ar intelege si, ca oameni ce suntem, nu putem iubi ceea ce nu intelegem…

E filosofic poate ce am scris eu aici…asta pentru ca nu stiu s-o spun in cuvinte mai simple sau poate pentru ca mi-e frica de puterea lor… de ceea ce as putea constientiza.

Deocamdata caut…astept si va intreb si pe voi: Cautati si voi? Asteptati si voi?

Noapte buna…ziua buna…

Poezie de Magda Isanos

Toamna

E-atâta frig în mine,-ncât îmi zic,
ca o livadă toamna, “Oare n-am visat
c-a fost frumos şi vară,-n vreme ce nimic
din toate-acestea nu s-a întamplat?”

Dar sufletul, întocmai ca livada,-i greu
de ramuri frânte,frunze putrede şi spini,
sunt semne ca n-a fost la mijloc visul meu
ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.

Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare,
şi-a scuturat petalele pe jos,
şi dorul, fructul ei cel veninos,
se coace-acuma liniştit la soare.

(1936)

Magda Isanos -(n. 17 aprilie 1916, Iaşi – d. 17 noiembrie 1944, Bucureşti) scriitor român, a fost poetă, prozatoare şi publicistă, soţia lui Eusebiu Camilar.

…dinata

Asa suna un refren al unui cantec in voga acum cativa ani. Asa e o replica din filmuletul de mai jos. Inseamna “tare” sau cu “voce tare”. Am plans la el. Nu ma consider emotiva, dar m-a lasat fara grai filmuletul primit de la Marius.

De asemenea, mi-a adus aminte de o replica dintr-un film, unul dintr-acelea la care nu te uiti, doar lasi televizorul sa mearga sau poate se uita altii, iar tu mai tragi cu ochiul din cand in cand. Replica suna cam asa:

Muncim toata viata ca sa avem o cariera stralucita sau ca sa ne crestem frumos copii, ne ingrijim sa ne facem noi prieteni sau sa ne vedem cu cei vechi, dar nu ne preocupam de intretinerea si cresterea dragostei.

Evident se referea la un cuplu, un el si o ea… Dar mi-am dat seama, vazand acest filmulet ca se poate aplica si dragostei dintre copii si parinti. Nu pun la indoiala stradania parintilor in privinta dragostei pentru noi, ci o pun pe a noastra fata de ei.

Stiu ca de multe ori mi-am sacrificat intalnirile cu parintii mei pentru a merge la un training… sau multe altele…