Diferenţa dintre leaderi şi ceilalţi oameni

Spune-mi pentru ce te trezeşti în fiecare dimineaţă sau ce te motivează să mergi mai departe, ca să-ţi spun dacă eşti un leader sau nu.

A fi fericit sau a-i face pe ceilalţi fericiţi, asta e întrebarea. E noua paradigmă, diferită ce cea hamletiană. Şi, de fapt, asta e întrebarea corectă.

Crezi că Nelson Mandela, Martin Luther King sau Mahatma Gandhi se gândeau dimineaţa văzând cât de frumos e cerul că voiau să se plimbe sau, mai degraba, voiau să dea ocazia şi altora să se bucure de el, prin acţiunile şi strădania lor? Până şi Bill Gates voia oare doar să fie bogat şi faimos sau voia să ştie că şi-a adus constribuţia pentru o lume mai bună, în felul în care s-a priceput el?

Continuarea este aici, pe site-ul Toastmasters Oradea.

Advertisement