nebunia iubirii
O iubire adevărată nu cunoaşte măsură. Ai fi în stare să-ţi dai viaţa pentru o oră să mai fii cu el. Să te scalzi în săruturile, mângâierile şi privirea lui… Mă simt atât de fragilă în braţele lui şi totuşi atât de puternică încât aş putea cucerii lumea de la un capăt la altul. Mă simt cea mai frumoasă când mă priveşte cu nesaţ şi mă sărută flămând de trupul meu.
O iubire veritabilă duce la nebunie. Eşti ca nu nebun ce nu mai are conştiinţa de sine şi crede precum Sancho că poate să învingă morile de vânt sau poate să atunce cu nisip împotriva vântului, fără să-i intre în ochi sau că se poate uita la soare ziua-ntreagă fără să orbească.
O iubire fără margini te înlănţuie. Te simţi precum Prometeu ce duce greutatea nemuririi şi povara omenirii.
O iubire caldă ca roua unei dimineţi de vară e întotdeauna unilaterală. Iubeşti ca ultimul om de pe pământ ce duce cu sine povara reîncarnării, dar mereu redevine acelaşi om îndrăgostit de o himeră, visând la clipa întâlnirii, la ora împreunării, dorindu-şi iubirea aşa cum pământul arid de vară tânjeşte dupa ploaie.
În iubire nu există decât victime şi învinşi. Iar singura ta vină e aceea de a fi vrut să te infrupţi din cupa nemuririi pentru o clipă ce întruchipează eternitatea. Iar înfrângerea vine odată cu dorinţa de renunţare de sine şi de abandonare în voia celuilalt.
frumos…
Phoenix a reusit la fix sa-si salveze din speranta si asa s-a departat pana in vidul instelat.