Dor de Cluj si de Parcul Central

Dupa 2 zile insorite de weekend si de stat doar in casa, m-a pocnit un dor nebun de Cluj, de zecile de oameni cunoscuti, de localurile unde puteam bea o cafea sau un ceai sau o bere, mi-e dor de Parcul Central unde mergeam vara in fiecare weekend si citeam ori scriam…
As putea numi cel putin vreo 15 oameni cu care mi-ar face o mare placere sa stau si sa povestesc intr-o cafenea… Lucru pe care dupa 3 luni de Oradea nu pot sa-l spun. Daca am 5 oameni e mare lucru deja.
Mi-e dor de serile de folk inconjurata fiind de artisti pe care ii admir: Emeric Imre, Ionut Mangu, Ioan Onisor, Magda Puskas si altii in devenire… “Mi-e dor de voi si va caut chipul in fiecare margine a firii”.
Mi-e dor de oamenii de acolo, de la care am invatat multe si daca azi sunt un om bun, e datorita lor, datorita vorbelor si gandurilor lor de bine. Mi-au prins bine conversatiile avute fie pe Cetatuie, fie in Le General sau Irish la o bere si printre trei tigari ale mele sau plimbandu-ne de mana pe strada… Ma simt norocoasa ca am avut in jurul meu oameni cu umor, inteligenti, frumosi la suflet si la trup, oameni cu idei si oameni de actiune.
Am trait 5 ani frumosi, definitorii, pana acum, pentru mine in acel oras Cuj Napoca – orasul formarii mele sau orasul devenirii mele. Va fi, sper eu, subiectul unei alte postari ale mele.
Acum am vrut doar sa-mi exprim dorul si gandul meu indreptat catre voi, oameni dragi inimii mele!

Cluj Napoca: oras al marilor iubiri ale mele, oras al marilor oameni pe care i-am cunoscut, oras al sufletelor mari care mi-au intrat in inima. Acolo sau aici… am invatat, am cantat, am dansat, am fumat, am baut, am trait viata in penitudinea ei cu o multime de experiente de la rele la foarte bune, al caror rezultat sunt eu, Ana-Maria, de azi.

Advertisements