Frica

Am vazut de sărbători un documentar în care se spunea că cele 2 mari sentimente din care derivă toate celelalte sunt dragostea şi frica. Din sentimentul iubirii derivă toate sentimentele pozitive: respectul, gratitudinea, compasiunea, speranţa, credinţa etc., iar din frică derivă sentimentele negative: ura, invidia, nerecunoştinţa etc.. Partea cu iubirea o pricep, dar nu înţeleg de ce frica e celălalt sentiment opus iubirii? Şi mai ales frica faţă de ce?

Omul, fie ca şi creatură divină fie ca şi creaţie a evoluţionismului darwinist, cred cu tărie că înainte de toate sau de orice credinţă, are mai degrabă conştiinţa sinelui, decât a Divinului. Adică, în cazul fricii, ne este frică de noi înşine: fie că ni se poate întâmpla ceva rău fizic – de aceea nu toţi suntem piloţi – fie să admitem ceva faţă de propria noastră conştiinţă sau propriul subconştient.

Şi cred că frica se manifestă mai ales prin reţineri ale noastre, nu atât prin faptul că dezvoltăm sentimente profund-negative. Adică:
– Nu urâm atât de tare, ci mai degrabă refuzăm să ne îndrăgostim de teamă că n-o să ni se răspundă cu aceeaşi monedă
– Nu suntem orgolioşi, ci refuzăm să cerem de teamă că vom fi refuzaţi
– Nu invidiem sau suntem leneşi, ci refuzăm să acţionăm de teamă că nu vom reuşi
– Nu suntem antisociali, ci refuzăm să ne împrietenim de teamă că vom fi trădaţi sau că la un moment dat prietenul ne va lăsa baltă şi-şi va vedea de drumul lui, adică îl vom pierde
– Nu suntem ignoranţi, ci refuzăm să acordăm ajutorul nostru cuiva de teamă că nu va fi apreciat sau că nu ni se va întoarce

Şi atunci preferăm să fim individualişti urmărindu-ne doar propria bunăstare şi aceea limitată de gândirea noastră „dar dacă nu vom reuşi”.

Eu sper ca frica să nu fie un impediment în a realiza ceea ce dorim, ci să fie un motor în a gândi de două ori acţiunile noastre, de genul:
– frica de pedeapsă judiciară
– frica de ziua de mâine, când am putea muri de foame pentru că azi am cheltuit fără cap puţina avere deţinută
– frica de oamenii proşti care ne conduc pentru că noi nu încurajăm şi nu recunoaştem valorile omeneşti pe care le avem sau că suntem prea slabi ca să ne implicăm noi înşine
– frica de a nu-i răni pe cei dragi pentru că am zis o vorbă rea sau că am acţionat necugetat

Ţie de ce-ţi este frică? Mie mi-e frică să nu-mi dau seama că mă mint pe mine însămi în anumite situaţii şi să continui să mă amăgesc. Tu?

Advertisements