Exercitiu estetic. Cioburi de sticla

    1.
    – Sunt inginer.
    – Te-am intrebat cine esti nu ce faci!

E atat de greu sa spui cine esti, atunci cand te indentifici cu ceea ce faci! Cine sunt? Gra intrebare… Si complexa. Ce era sa-i raspund? Raspunsul ar fi durat toata noaptea. Si cred ca nici n-ar fi priceput mare lucru despre cine sunt…

Ar fi mai usor sa-i spun ca sunt artist. Desi si aici e mult de spus. Ce fel de artist? Scriitor? Pictor? Muzician? Dar daca nu scriu nimic, nu pictez sau desenez sau nu cant nimic? Sunt oare tot un artist? Care- activitatea care-ti da conditia de artist?

Asa ca m-am gandit sa-i raspund ca sunt fara ocupatie. M-ar fi intrebat atunci cum imi castig existenta.
A-ti xastiga existenta…? Cum vine asta? N-am primit-o prin nastere? Nu e un dat odata cu intrarea noastra in viata? O povara ce o iei asupra ta odata cu prima rasuflare?
M-ari fi intrebat atunci din ce bani voi plati consumatia mea si pe a ei.

I-as fi zis ca sunt amant de ocazie pentru doamne pe care le-a parasit de mult viata. Doamne, pentru care eu sunt o amintire trista a tineretii apuse si un deliciu aproape la fel de placut si necesar ca bijuteriile cumparate de sotul lor. Nu m-ar fi crezut. M-ar fi intrebat totusi care e motivatia mea sau cum poate cineva sa faca asa ceva.
N-as fi stiut sa-i spun de ce fac asta, dar i-as fi spus de ce ar face altii acest lucru. E mult mai usor sa generalizezi, decat sa vorbesti despre tine. Ca s-ar putea ca interlocutorul sa-ti ceara detalii, iar tu sa nu stii. Si atunci preferi sa generalizezi, sa inventezi.
I-am spus ca poate din necesitate. Dar oare cce fel de necesitate? Financiara? Sentimentala? Existentiala?

M-as fi indepartat de subiect. Asa ca i-am spus ca poate sa-mi spuna cum vrea. Numele meu nu conteaza!

    2.
    – Vreau sa fac ceva cu viata mea!

Si ce te opreste, mi-am zis. Cine sau ce ne impiedica sa traim asa cum vrem? Suntem oare doar noi insine artizanii proprii noastre vieti? Sau ne modeleaza societatea in care vietuim? Cine suntem noi daca nu suma sau produsul lucrurilor pe care le-am trait?

Nici daca am trai in pustietate noi n-am fi noi insine prin prisma propriei noastre vointe. Nici pe lume n-am venit prin propria mea vointa. Poate m-a facut mama cand tata a venit acasa beat si din dorinta ei de a avea o bucurie, o ratiune de a traii, ratiune pierduta atunci cand s-a casatorit cu tata.

Revenind la traitul in pustietate, natura inconjuratoare ar fi cea care ne-ar modela. De la apa de ploaie care cade fara voia noastra si ne face sa cautam sa ne adapostim intr-o pestera care mai apoi devine casa noastra. Un loc unde suntem noi cu noi insine. Natura ne modeleaza prin ciripitul pasarilor din care ne dam seama ca e primavara si in consecinta iesim mai mult afara, plimbandu-ne printre copacii in floare, calcand pe iarba virgina, abia mijita ca mustata copilului ce devine incet barbat. Mancam din fructele pomilor de vara si toamna , mai intai din necesitatea existentiala, pur fiziologica de a supravietui. Apoi le savuram gustul cu ochii mari, intrebatori, le savuram parfumul cu narile inflacarate, le auzim sunetul miscarii dintai in adierea vantului.

    3.

Ma plimbam pe strada cu capul plecat. Nu din rusine sau oboleala ci din scarba. Vedeam doar pavajul trotuarelor si ici colo, mucuri de tigara, stinse sau inca fumegande.

Am spus ‚scarba’, nu pentru mine insami, ci pentru oameni. Ma refer aici la o lehamite fata de vorbele lor, de faptele lor, de simtamintele lor. Nu atat cele fata de ei insisi, ci la cele fata de mine.

Actiunea, re-actiunea sau non-actiunea TA m-a doare! Ma afecteaza mai mult pe mine, decat pe tine. Tu poate ai spus-o inconstient, involuntar, doar ca sa faci conversatie ori ca sa scapi de povara gandurilor tale, dar pe mine m-ai lovit. Nu peste mana sau spate sau peste obraz, ci direct in suflet. Iar sufletul meu e mai firav ca o panza de paianjen pe care o tragi cu matura din colturile sau ungherele uitate ale casei tale.

Sufletul meu e firav si sensibil chiar si la privirile tale sau la lipsa lor. Atunci cand intorci capul dupa o alta faptura, dupa o alta EA, sufletul meu suspina si si-ar dori sa fii orb si doar pe mine sa ma fi vazut ori simtit in mod extrasenzorial.

Sufletul meu insteaza dupa limpezimea si sclipirea ochilor tai. Sufletul meu infometeaza dupa mana vorbelor tale adresate mie. Sufletul meu suspina dupa tine!

    4.

De ce nu poate fi Goethe iubitul meu? I-as fi inteles atat de bine ambitile avute si facute prin pactul lui Faust cu Mefisto! I-as fi inteles atat de bine suferintele pe cand era tanarul Werther! Aproape ca i-as fi inteles iubirea tarzie pentru o domnisoara ce-i putea fi nepoata.

    ‚Mi-am facut tot felul de cunostinte, dar prieteni inca n-am gasit’

[Suferintele tanarului Werther, Johann Wolfgang Goethe].

12 februarie, Zorki, Cluj

Advertisements