Frânturi de suflet

      Din volumul „ Cautare de sine”
      Volum nescris încă,
      Dar publicat la întâmplare
      Pe foi de frunze
      Şi coperţi de flori
      Din poezia înconjurătoare.

      Compoziţie proprie
      Dn incrediente la îndemâna oricui.

    ——-
    ——-

    Azi m-am deghizat
    pentru prima dată.
    Şi am parut atât de natural
    Încât ma întrebam
    Care EU sunt EU
    dintre cele două EU-ri?

    Am ieşit chiar şi-n societate,
    Dar nimeni nu şi-a dat seama că EU nu sunt EU.
    Că EU deşi deghizat tot în EU
    eram altcineva. Tot EU. Alt EU.

    ——-
    ——-

    Am îndurat frig azi,
    Deşi e vară
    Şi-i cald afară…
    Şi nici în suflet nu mi-e frig.
    Adică…
    Aveam în el o zi călduţă… de primăvară.

    Dar cum nu era caldul pe care-l voiam
    Am îndurat frig azi.

    ——-
    ——-

    E un loc gol lângă mine.
    Nu, nu în mine. Lângă mine.

    Eu, eu sunt plină (poate prea plină).

    ——-
    ——-

    Din stradă se aude gălăgie.
    Dar la mine în suflet e linişte.
    Nu circulă nici ologi, nici orbi, nici muţi,
    Dar cu toate astea nu se aude nici ţipenie de om normal…
    Am zis că e linişte. Dar se aude totuşi ceva… Se aude glasul mut al inimii.

    ——-
    ——-

    Stăteam cu mâinile, aşa
    Împreunate,
    Ca de rugăciune.

    ——-
    ——-

    S-a răcit cafeaua nebăută
    Şi sufletul mi-a rătăcit
    prin zaţul de pe fundul cănii.
    Noroc, ca ai venit tu şi ai baut-o,
    sorbindu-mi sufletul… salvându-mă pe mine de mine.

    ——-
    ——-

    Nu mai caut pe nimeni.
    Nici măcar pe mine,
    Că şi aşa n-am găsit ce-mi trebuie mie.
    N-am gasit niciun colţ
    de lume uitată
    În care să-mi fie bine.
    Dar n-am disperat,
    Ci mi-am ucis sufletul împăcat.

    Nu mai caut pe nimeni.
    Nici măcar pe mine.

    ——-
    ——-

    Din gheaţa fisurată
    De tăişul lacrimilor mele,
    Aud vocea ta.
    Mă strigă surdă şi mă amuţeşte.

    ——-
    ——-

    Părinţii mei nu sunt ideali.
    Sunt ca oricare alţii… se tot ceartă…
    Până uită de ei înşişi,
    În mod individual ca indivizi,
    indivizibili matematic
    şi aproape invizibil spirtitual.
    Şi pentru că nu sunt ideali,
    Am construit eu o imagine ideală a lor.
    Aşa numai, ca sa-i iubesc mai mult.
    Astfel că, tata-i un poet
    Şi mama-i muza lui.

    Şi tata-mi pictează versuri în noaptea târzie,
    iar mama-mi suflă de la frunte
    spre sprâncene,
    ca să vină
    Moş Ene… pe la gene.

    ——-
    ——-

    Poate nu mai plec, totuşi
    că a început să-mi placă
    să mă joc.

    ——-
    ——-

    ——-
    ——-

    Cele cinci simţuri inversate

    Citindu-o cu gura,
    Vorbindu-i cu ochii,
    Ascultându-l cu nările aprinse
    de mireasma surprinsă de urechile mute.

    ——-
    ——-

    21 – 22 ianuarie 2010,
    Scrise-n ceainăria La Port
    Că tot „vâslesc în barca vieţii”

Advertisement
Category : Ganduri de week-end
Tags : , , , , , , ,