Marturisire (2)
Mi-am revenit din apatia din noptile trecute…poate pentru ca acum cand scriu e miezul zilei…
Vreau sa fac cateva completari referitor la postarea de mai alaltaieri.
Am spus ca poate inca n-am intalnit dragostea pentru ca nu sunt pregatita. Ma refeream aici la a fi pregatita spiritual sa daruiesc. Marturisesc ca acum as simti ca un iubit imi mananca din timpul pe care il aloc activitatilor profesionale si de dezvoltare personala… Apoi si poate pentru ca inca nu e in jurul meu, EL.
Desi auzisem sau citisem, nu mai stiu unde, cum, cand, ca putem iubi pe oricine pentru ca oricine este capabil sa ofere o mangaiere, un sarut si ca poti comunica cu oricine… Asa ca ajunsesem sa ma intreb de ce nu-mi place de nimeni din jurul meu… Asa ca-mi spun ca poate inca nu e aici, pe langa mine.
In seara cand am scris articolul Marturisire am dat peste blogul lui Alice Nastase (jurnalist, scriitor). Nu pot sa spun ca o apreciam de dinainte, dar dupa ce am citit ce a scris pot sa spun ca mi-a schimbat perceptia atat asupra ei, cat si a mea, ca om in cautarea iubirii..
Am retinut cateva idei din ce scria ea… Articolul in intregime il puteti cititi aici.
Citez:
1. “Parea un om bun, intelectual, m-am gandit ca nu poate sa iasa rau”, se justifica o doamna cand isi aminteste de motivele pentru care s-a casatorit. “Imi doream o casa, o familie, o situatie”…
Nu am auzit prea multi care sa-mi spuna ca s-au casatorit pentru ca nu mai puteau trai unul fara celalat. Am intalnit foarte putini oameni care sa declare, intr-o marturisire absolut onesta, ca s-au casatorit pentru ca simteau ca sunt una si aceeasi fiinta cu omul iubit. Pentru ca nu mai puteau de dorinta si de patima. Pentru ca orice despartire ii durea ca o pedeapsa nemeritata.
2. Stim ca trebuie sa vina dragostea, dar nu avem puterea s-o asteptam pe cea adevarata. In anii de singuratate ne incoltesc banuielile cum ca nici n-ar exista marile iubiri. Sintagma “nimeni nu-i perfect” ne oblojeste compromisurile si ni le face suportabile, in vreme ce “oricum nu gasesti pe altcineva mai bun” ne justifica inertiile. Si-atunci ne cautam cu tot dinadinsul un surogat de iubire. Ne multumim cu relatii caldute, pe care le consideram mai bune ca nimic, desi in adancul inimii stim ca am facut rabat de la multe sperante.
3. Stau cu barbatul pe care il iubesc mai presus de orice indoiala si ne povestim vietile, si ne minunam de cate ori am alunecat unul pe langa celalalt fara sa ne cunoastem, apoi fara sa ne recunoastem. […] Imi pare rau de toti anii in care am facut compromisuri. Mi-e ciuda de toate risipirile mele de pana acum. As fi vrut sa fi avut rabdare.
Inca o marturisire… Pana in vara asta nu m-a preocupat iubirea. Credeam ca e doar o muza pentru un cantec, o poezie, un roman… Poate pentru ca n-am avut modele in jurul meu care sa ma incurajeze sa cred in ea. Ma refer la iubirea de cuplu.
Acum, insa, cred in ea! Cred ca va fi cea care imi va aduce implinirea deplina si cele mai mari momente de fericire…
Sa fiu amurgul as vrea… Dragostea mea s-astept…
macinari interioare… Iuirea nu se cauta in jur, ci in interior. In jur cauti doar cui sa oferi iubirea!
@Beri: intelept ca intotdeauna. Merci pentru conversatia avuta… mi-a fost de folos.
Frumoasa marturisire!