Marturisire
E aproape de miezul noptii. Stau in casa deja de 7 zile cu o boala care se cheama “a copilariei”, varicela. O prietena mi-a spus ca e datorita faptului ca am pastrat nealterat copilul din mine. Frumos spus. Desi nu cred ca e adevarat, pentru ca mereu m-am straduit sa-mi depasesc conditia, sa fiu serioasa, sa ajung un om independent, capabil sa faca fata greutatilor vietii. Poate m-am gandit prea mult la greutatile vietii si nu la frumusetile ei…
Navigand in deriva pe internet, pentru ca zilele astea n-am facut nimic constructiv, sau oricum, prea putine (asa si pentru ca sunt prea “demanding”, prea cer mult de la mine), am gasit un articol intr-o revista de femei, dupa ce intrasem pe un radio online… Si am vazut acolo un articol despre Florian Pittis. Sotia lui, Anda Pittis vorbeste atat de frumos despre dragostea lor… Imi doresc si eu sa iubesc si sa fiu iubita cu pasiune, sa imi gasesc jumatatea sufletului, pentru a forma intregul… Se va intampla cu siguranta atunci cand voi fi pregatita.
Deocamdata stiu ca ma sperie gandul de a “ma dedica” cuiva, poate ca sunt prea egoista sau masculina, pentru ca mereu vreau sa ies in fata si mereu am sacrificat partea personala pentru scopurile profesionale. Poate ca acum e partea vietii mele unde trebuie sa muncesc cat mai mult pentru a atinge un anumit statut social si profesional. Numai ca, pana cand… Stiu ca inca sunt tanara, dar sper sa nu ma pierd in valtoarea vietii si sa uit de dorinta de a iubi… de a iubi sufletul pereche.
Pentru moment sunt rupta in doua si nu stiu care este echilibrul… vreau sa contribui prin munca mea la ajutoarea societatii si a comunitatii din care fac parte, vreau sa dau iubirea mea cat mai multor persoane si totusi ma intreb cum ar fi sa-mi am jumatatea langa mine…?
Stiu sigur ca si ea m-ar incuraja sa-i ajut pe cei de langa mine. Nu mi-ar spune ca muncesc prea mult sa ca ce fac e de prisos… Acea persoana care mi-ar spune acele cuvinte, sigur nu m-ar intelege si, ca oameni ce suntem, nu putem iubi ceea ce nu intelegem…
E filosofic poate ce am scris eu aici…asta pentru ca nu stiu s-o spun in cuvinte mai simple sau poate pentru ca mi-e frica de puterea lor… de ceea ce as putea constientiza.
Deocamdata caut…astept si va intreb si pe voi: Cautati si voi? Asteptati si voi?
Noapte buna…ziua buna…
E bine ca ti-au venit ideile astea! 😛
ma enervai la culme cand imi spuneai ca tu nu vrei iubire, nu acum, ca vrei cariera. E normal sa vrei cariera, esti foarte ambitioasa, poate cel mai ambitios om pe care-l cunosc, si de-asta stiu ca o sa ajungi departe candva, dar hai sa nu neglijam inimioara! Aminteste-ti mereu asta…
Cariera personala e foarte importanta.Dar si eu am constatat ca nu imi dedic foarte mult timp si am inceput sa imi gestionez mult mai bine partile inimii.
Iubirea, dragostea, visele te mai scapa de afectiunile cardiovasculare cauzate de prea multa munca si efort :).Si eu vreau sa ajut societatea in care traiesc si ma confrunt cu multe probleme, dar am inceput sa caut si eu fericirea si linistea pentru ca este nevoie….
Pingback: Marturisire (2) « Ana-Maria Udrea