Vâslind în barca vieţii (2)

Barca e simbolul vieţii. De multe ori nici nu contează cu ce barcă porneşti, atâta timp cât ajungi fie acolo unde ţi-ai propus, fie într-un loc bun, frumos, care-ţi place. Nu contează nici dacă pe barcă se perindă tot felul de oameni, la un moment dat, oameni, de care te pot lega prietenii, amintiri, lucruri plăcute sau lucruri din care ai învăţat ceva.

Pe barcă poţi porni de unul singur sau înconjurat de prieteni, dar de fapt eşti tot singur.

Una din convingerile mele este că în viaţă venim singuri şi plecăm singuri. Nu înseamnă că e tragic sau ca e mai romantic aşa. Deşi mereu ţânjim către „a fi cu cineva”… „Suntem atat de multi oameni pe lumea asta, toti avem nevoie de altcineva si totusi ne izolam.”, scrie Haruki Murakami în cartea Iubita mea, Sputnik. Şi are atât de mare dreptate! De aceea zic: Trebuie să ne bucurăm de clipe în care suntem înconjuraţi de ceilalţi. Să ştim să apreciem momentele când nu suntem singuri, deopotrivă ca şi pe cele în care suntem singuri. În definitiv, suntem tot noi, dar într-o altă ipostază.

Advertisements