Umanitate
“Asemenea statuii lui Gaucus [zeitate a marii], pe care timpul, marea si furtunile o desfigurasera intr-atata, incat semana mai mult cu o fiara decat cu un zeu, sufletul omenesc, modificat in sanul societatii datorita unor nenumarate cauze ce se repetau mereu, datorita unei multimi de cunostinte castigate si de erori, datorita schimbarilor intevenite in constitutia corpului si tulburarilor continue provocate de pasiuni, si-a schimbat infatisarea in asa masura, incat a devenit aproape de nerecunoscut; nu mai regasim in el fiinta care se poarta intotdeauna dupa principii sigure si neschimbate, nu mai gasim cereasca si majestuoasa simlicitate pe care i-a imprimat-o creatorul lui, ci doar contrastul diform dintre pasiunea care-si inchipuie ca rationeaza si intelectul delirant.”
J.-J. Rousseau – Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni.
Ce este omul decat o creatura care poate cadea usor de la mirific la odios, de la dumnezeiesc la diavolesc, de la demnitate la umilinta, de la geniu la animal atat de usor!
Ce e omul decat o fiinta inferioara care se pretinde a fii cea mai superioara creatura dintrea creatiile pamantului? O fiinta care nu stie ca superioritatea ii apartine spiritului!
Ce e omul? Creatura desfigurata, indepartata de esente, inglobata in mizerie…
Sufletul l-a adus in starea de aproape inumanitate si nu ma refer la lipsa lui ci tocmai la existenta acestuia…un suflet indepartat de spirit. Un suflet pervertit de pasiuni si false credinte, un suflet pervertit de principii.
Dupa cum afirma si Rousseau, omul se ghida dupa „principii sigure si neschimbate” tocmai acelea i-au adus si pieirea, acea schimonosire a intelectului doborat de o „multime de cunostinte castigate si de erori”, totul intamplandu-se in societatea care nu este decat o copie de gradul doi sau trei uneori a Lumii Ideilor la care mereu a dorit omul sa ajunga.
Omul s-a condus mereu dupa principii „morale”, uneori poate nu prea morale. A incercat mereu sa imparta lumea in alb si negru, sa separe binele de rau, fiind intr-atat de zelos in gaseirea diferentei si in trairea unei vietii dupa acele principii pana cand n-a mai putut discerne si a inceput sa caute motive. Asadar principiile mereu au avut motive pentru care puteau fi incalcate…motive, scuze, dar in niciun caz ratiuni! Omul nu stie ca „Binele si raul se amesteca” [A. Saint-Exuperi].
Omul! Fiinta meschina!
Omul, „contrastul diform dintre pasiunea care-si inchipuie ca rationeaza si intelectul delirant”! Omul pasional si pasionat! Omul, care-si inchipuie ca poate descifra misterele spiritului traindu-le cu sufletul! Omul, care urmeaza maiestri pentru a-i depasii, cand nu stie ca singura fiinta pe care trebuie s-o depaseasca este Sinele!
Omul, animal care gandeste si rationeaza, animal organizat! Dar cine spune asta? Tot el? Asa cum pot sa zic doar eu despre mine insami ca sunt nu conteaza cum, dar ce valoare au cuvintele si credintele mele, daca doar eu le zic ori poate chiar si rudele mele sau prietenii mei sau chiar alte fiinte asemenea mie. Gresim cand consideram ca daca mai multi sunt de acord asupra unei afirmatii atunci aceea este corecta. Nu este adevarat decat adevarul individual! Nu este adevarat decat ceea ce spiritul demonstreaza!
Fie ca spiritul sa se rascoale asupra omului care traieste in iluzia sufletului!