21 Decembrie 2008 (1989)
Eram la un prieten si m-am trezit sa plec la Biserica. O zi ca oricare alta. Nu ma pre uit la tv si n-am facut-o nici in dimineata respectiva. (N-am scris aceste randuri mai repede pentru ca nu am avut timp sau se prea poate ca nu mi-am facut timp, dar afirm cu tarie ca si asa viata asta e scurta si ca merit, eu ca si persoana, sa fac ceea ce-mi place atunci cand imi place).
Pe drumul inspre Catedrala Mitropolitana, am vazut o multime cam de 30 de oameni care marsaluia inconjurata de vreo 3-4 jandarmi, o masina de politie si de vreo 3 jurnalisti. Erau pasnici. Aveau steaguri care fluturau in vant si pancarte cu referire la revolutie. Pe cea din fata scria Asociatia pentru Adevarul despre Revolutie sau ceva in genul acesta. Marturisesc ca n-am mai asistat la o astfel de manifestatie, dar atunci am simtit pentru prima data ca ceea ce s-a intaplat atunci a avut o mare importanta pentru Romania de azi, in ciuda acuzatiilor de manevre politice (care sunt bine argumentate), dar mai ales am simtit ca acei oameni, in toata nebunia lor, au fost foarte curajosi, au crezut intr-un ideal de libertate si au luptat pentru el. Mai avem noi azi idealuri, mai luptam noi pentru credintele noastre???
Am simtit ca acei „eroi ai Revolutiei” chiar sunt un model de cetatenie activa, dar mai ales ca sunt eroii nostri. M-am simtit bucuroasa si recunoscatoare pentru jetfa lor.
E nevoie uneori de moarte pentru viata. Asa cum mamele mor la nasterea fiilor lor, asa au murit si acei tineri, pentru nasterea unei noi Romanii. Acuma depinde de noi ce facem cu ea si cum le rasplatim jertfa.
Stiu ca in alti ani la tv erau prezentate mai multe manifestatii de genul acesta, insa acuma n-am vazut decat audieri pentru noii ministri…
Eroii nu mor niciodata, atata timp cat ne amintim de ei!